La trei (3) ani după ce controversatul The Binding of Isaac a fost lansat pe Steam, a apărut Rebirth. Rebirth e un remake al originalului, puțin mai „corporate”, fiind dezvoltat de o întreagă companie (primul a fost făcut de 2 tipi), și ilustrat de același Edmund McMillen (Isaac, Super Meat Boy, The Basement Collection).
E mai bun decât originalul din TOATE punctele de vedere: o tonă de conținut nou (+ conținutul din jocul original), nu mai e programat în Flash (au dispărut limitările, acum jocul se salvează când îl închizi), grafică 16-bit și mod co-op (local, dar e de ajuns). Aceeași poveste, același substrat religios, dar distracția e mult mai mare. S-au introdus seed-uri, dacă nu vrei să joci pe o hartă random-generated, poți introduce un seed (trofeele sunt dezactivate) și-ți va genera harta într-un anume fel. De asemenea, dacă ai jucat o hartă și ți-a plăcut mult/ai murit/vrei s-o joci din nou, poți să salvezi seed-ul și să-l reintroduci când începi jocul. Pe partea de co-op nu mă pot pronunța încă, n-am avut ocazia să joc, dar sunt convins că e mișto.
Ce face jocul ăsta atât de interesant e faptul că e EXTREM de rejucabil. Din cauza multitudinii de obiecte și sinergii dintre ele, jocul nu devine repetitiv niciodată, fiecare playthrough e diferit într-un fel sau altul.
În viitorul apropiat se va lansa un expansion, care aduce și mai mult conținut, deci da. 15 euro poate părea cam mult pentru un 16-bit dungeon crawler, dar presupun că o să reducă prețul curând, jocul fiind pe Steam de ceva vreme. Recomand cu căldură amatorilor genului și nu numai.
Un playthrough:
Steam Store: http://store.steampo....com/app/250900