Deadpool - The Movie - GameNation

Jul
30

Despre Deadpool şi posibila ecranizare a eroului de la Marvel

Probabil mulţi dintre voi sunteţi conştienţi de faptul că în urmă cu câteva zile a “leak”-uit pe net un video care conţine câteva minute de rendered footage din filmul-fantomă Deadpool, în rolul principal avându-l pe nimeni altul decât Ryan Reynolds (vezi X-Men Origins: Wolverine unde joacă acelaşi caracter; dar ăla e un film naşpa deci nu îl lua în serios). Tot de câteva zile s-a terminat şi Comic Con-ul din San Diego, dar lumea se pare că dă mai multă atenţie lui Deadpool şi video-ului de acum 3 ani în care un Deadpool prost desenat ia la bătaie nişte tipi răi, făcând glume proaste şi interacţionând cu publicul (sau “breaking the 4th wall”, din engleză).
Faptul că FOX a dat jos video-ul ăsta de pe YouTube/oriunde doar a clarificat faptul că treaba e pe bune. Poate s-or trezi la realitate şi încep să lucreze la el, că are potenţial mare.

4thwall
Blur Studio, compania de VFX care a realizat scenele respective a publicat oficial acest video, după 2 zile, confirmând faptul că nu e ceva fake, chiar dacă arată nefinisat (UPDATE: varianta HD a fost dată jos de pe site-ul Blur, cel mai probabil la cererea matahalelor de la Fox). Fie că a fost leak-uit, fie că a fost pus intenţionat, a generat un uriaş feedback pozitiv de la toată lumea pe blog-uri/site-uri de ştiri/reddit etc, care poate… POATE, va fi observat de către Fox şi se va întâmpla ceva. POATE.

Unde nu se înţeleg cei de la Fox cu echipa e la rating. Scenariştii şi restul echipei, inclusiv fanii, vor un film R-rated (adică ăia sub 17 ani n-au voie, decât cu mami sau tati), primul film cu supereroi de genul ăsta (cred). Fox vrea PG-13 (un fel de AP-12 la noi) din seria banilor mai mulţi şi pentru că bani, da. Şi uite aşa a rămas Deadpool în pom de vreo 4-5-6 ani. Păcat.

Cine e Deadpool? Unii poate l-aţi văzut în execrabilul film X-Men Origins: Wolverine, dar nu e prea relevant fiindcă personalitatea lui diferă complet în benzile desenate/viitorul film. E un fel de Wolverine, doar că versiunea mai nouă. Gen, îşi taie membrele 4 fun şi îi cresc la loc imediat, făcându-l practic invincibil. E cunoscut pentru umorul său, şi pentru faptul că intră în contact cu cititorii/audienţa, ştie că face parte din benzi desenate, comentează pe seama culorilor baloanelor de text din benzile desenate, etc. Şi vorbeşte porcos. Ah da, şi e nebun.

Dacă totuşi, printr-un miracol, viaţa în peşteră alături de lilieci v-a privat de acest videoclip, îl puteţi viziona aici, la o calitate de cacao:

UPDATE: Video-ul a fost dat jos, dar îl puteţi găsi prin o simplă căutare pe Google: “deadpool leaked footage”

BONUS: Câteva pagini din scenariul hilar al filmului: click.

UPDATE: Ce semnifică rating-urile în USA? De la “uşoare” la “grele”, vin aşa:

G (General Audiences) – pentru absolut toată lumea, fără violenţă, limbaj sugestiv, practic fără nimic, aici intră unele animaţii
PG (Parental Guidance Suggested) – parte din material nepotrivită pentru copii, aici intră majoritatea animaţiilor şi câteva filme
PG-13 (Parents Strongly Cautioned) – violenţa e permisă, dar fără sânje; ai voie să zici o singură dată “fuck”; no boobs (decât în Titanic); aici intră multe filme, printre care şi seria Harry Potter, Hunger Games, Lord of the Rings, Hobbit, filmele Marvel şi DC etc.
R (Restricted) – cei de 17 ani sau sub au voie doar cu părinţi; aici se permite sânge cu nemiluita, limbaj de toate felurile, ţâţe cât cuprinde; exemple de filme: Pulp Fiction, Goodfellas, The Wolf of Wall Street, DEADPOOL?
NC-17 (No One 17 and Under Admitted) – un fel de interzis minorilor, asemănător cu R doar că mult mai explicit; exemple de filme ar fi multe din categoria arthouse; Blue is the Warmest Color, Bad Lieutenant, The Dreamers etc.

About Gabriel N.