Allview X1 Soul Mini Review

Jan
08

Allview X1 Soul Mini Review

Aho, aho, dragi cititori

Staţi puţin şi nu plecaţi
Lângă mine v-alăturaţi
Şi review-ul ascultaţi

A trecut ceva vreme de la ultima întâlnire cu un produs Allview. Se întâmpla prin septembrie mai exact, şi reprezenta o premieră pentru noi, căci era primul articol marca GameNation. Între timp am mai crescut, voi, cititorii, aţi cerut mai mult conţinut şi iată că am respectat dorinţa voastră.
Vom vorbi astăzi despre un produs care joacă într-o ligă superioară, cu care Allview nu ne-a obişnuit până acum, dar pe care încet încet începe să o fructifice.
Este vorba despre smartphone-ul Allview X1 Soul Mini, fratele mai mic al lui X1 Soul, un smartphone foarte dotat şi performant şi cu un preţ foarte bun. Vedem în rândurile ce urmează cu ce ne uimeşte X1 Soul Mini.

Specificaţii

Procesor : Cortex A7, Quad-Core de 1.5 GHz
GPU : PowerVR SGX 544 la o frecvenţă 357MHz
Display : 4.5“ JDI cu o rezoluţie de 1280X720
Memorie internă : 16 GB, fară slot card
Memorie RAM : 1024 MB
Cameră : 8 MP spate, 2 MP frontală
Baterie : 3000 mAh
Dimensiuni : 130,4 x 64,4 x 9,1 mm
Greutate : 147,7 g

 

Construcţie şi design

X1 Mini Soul are un design unibody, iar acest lucru îi oferă un plus major de eleganţă şi stil. Păstrează în mare măsură designul fratelui mai mare, însă de data aceasta muchiile au fost rotunjite, astfel că e mult mai comod la sesiuni de utilizare mai îndelungate. Materialul din care este realizat telefonul pare a fi un plastic foarte bine finisat, plăcut la atingere, însă parcă puţin cam alunecos şi care are o tentă de a reţine ceva mai multe amprente.
Poziţionarea butoanelor e cea standard, deasupra având butonul de power on-off sau de lock-unlock şi mufa jack de 3.5 mm. În partea dreaptă întâlnim butoanele de modificare a volumului, iar în partea din stânga găsim cuşca pentru introducerea cartelei SIM. În partea de jos este poziţionată mufa micro-usb, folosită la încarcarea dispozitivului sau la transferul de date. În partea din faţă găsim camera frontală de 2 MP, iar pe spate stă falnică camera foto de 8 MP şi difuzorul.

 

Ecran şi sunet

Ei bine, ajungem la un capitol unde X1 Soul Mini dă clasă multor telefoane cu pretenţii. Telefonul este dotat cu un display absolut superb din orice punct de vedere. Se vede extraordinar de bine, are unghiuri de vizualizare foarte bune, textele sunt perfect lizibile în lumina soarelui chiar şi la un nivel de luminozitate mediu şi cu toate acestea, display-ul are un consum de energie mai redus cu pană la 30¤ comparativ cu restul display-urilor IPS.
Din punct de vedere al volumului, difuzorul telefonului stă chiar bine. Am comparat volumul lui X1 Soul Mini cu volumul telefonului propriu, un telefon ce face parte din seria XpressMusic. Chiar am fost plăcut impresionat, căci cu egalizatorul pe default, ambele telefoane au avut un volum asemănător, cu ceva înclinaţii spre telefonul personal. Se aude clar chiar şi la nivel maxim, iar egalizatorul permite modificarea setărilor standard dar şi a catorva setări privind poziţionarea spaţială. În pachetul telefonului am găsit şi o pereche de căşti, cu fir plat. Se aud destul de bine, însă să nu vă aşteptaţi la minuni.

 

Experienţă în utilizare

X1 Soul Mini rulează pe Android Jelly Bean, un sistem de operare care nu e tocmai preferatul meu. Cu toate acestea, apreciez faptul că nu s-a umblat excesiv la customizarea interfaţei, astfel că telefonul se mişcă fluid, fară a agăţa sau a se bloca excesiv. Încă un lucru care mi-a plăcut a fost faptul că pe X1 Soul Mini este preinstalat un program antivirus de la Bitdefender, iar în cutie găsiţi şi un cod cu care activaţi serviciul Bitdefender Mobile Security Premium.
Nici de performanţa telefonului nu mă pot plânge, apropriindu-se foarte mult de un Galaxy S3 în Antutu.
Mai jos aveţi câteva rezultate ale unor benchmark-uri.

Screenshot_2013-12-16-22-26-45

Screenshot_2013-12-16-22-40-21

Screenshot_2013-12-16-21-23-02

Screenshot_2013-12-16-21-19-51

 

Camera foto

Telefonul dispune de un senzor OV8835, de 8 megapixeli, prezent şi pe Allview V1 Viper. Vorbim aşadar de o cameră cu o calitate bună. Acum, fie vorba între noi, nu se poate compara cu ultimele telefoane, însă cu siguranţă se comportă mai bine decât telefoanele de top ale anului 2012.
Înainte de a începe a vă înşirui câteva poze şi filmări, trebuie să spun ca meniul camerei oferă suficiente setări şi funcţii, majoritatea dintre ele fiind foarte folositoare.

IMG_20150101_073205

IMG_20131220_152017

IMG_20131220_152807

IMG_20131220_190124

IMG_20131229_154036

IMG_20131219_132106

 

Autonomie

Eheee, la capitolul astă am numai cuvinte de laudă pentru acest telefon. Allview spune că există foarte multe optimizări software şi hardware, baterie SDI, ecran mai prietenos cu consumul, şamd. Mie unul nu îmi pasă, eu vreau să văd rezultate, nu vorbe. Şi rezultate chiar sunt, iar cifrele fac de râs o mulţime de telefoane.
Am reuşit să folosesc telefonul aproape 2 zile, timp în care m-am jucat destul de mult, Wi-fi-ul a stat aproape tot timpul pornit, Facebook, am citit mail-uri, browsing. Activităţile zilnice mai pe scurt, însă efectuate mai des, şi cu o luminozitate medie. Dacă sunteţi o persoană care îşi verifică mail-urile mai rar, se joacă jocuri casual în pauza de masă, citeşte 2-3 ştiri online şi mai intră din când în când să vadă ce mai face prietenul din liceu pe Facebook, puteţi folosi telefonul 2 zile jumătate pe puţin.

Concluzii

Am analizat şi reanalizat, am luat la puricat fiecare aspect al telefonului, am cerut părerea şi altor persoane şi tot nu am reuşit să-i găsesc părţi negative serioase. Bine, unii vor spune că lipsa cardului microSD ar fi un dezavantaj, însă hai să fim serioşi, câte persoane reuşesc să ocupe nu 14, hai 10 GB de date pe un telefon? 15-20 de persoane? Sunt alte telefoane, mai performante şi dotate ca acesta care nici ele nu au posibilitatea montării unui card microSD, şi câteva au o memorie chiar mai mică decât X1 Soul Mini
Alţii vor critica faptul că foloseşte un design unibody, şi astfel nu putem schimba acumulatorul. Hai să ne mulţumim şi cu o autonomie de aproape 2 zile, căci alte telefoane de top nu rezistă nici măcar o zi. De calitatea bateriei şi de uzura acesteia nu putem vorbi acum, ci peste un an jumătate, doi vom vedea cât de bine rezistă. Mă îndoiesc de o calitate îndoielnică, vorbim totuşi despre o baterie SDI.
Îmi place, şi îmi place la nebunie acest telefon. Elegant, stilat, performant, cu o autonomie cum rar mai găseşti, o cameră mai mult decât decentă, o performantă comparabilă cu telefoanele de top ale lui 2012 şi cu un display fenomenal. Mă bucur că Allview a decis să joace pe o piaţă mai serioasă, unde ai nevoie de calitate şi un preţ accesibil. Mă bucur că Allview încearcă să schimbe concepţia românului de rând, aceea de “telefoane ieftine şi făcute în China”, lansând produse mai performante, mai calitative şi la un preţ foarte accesibil.
Allview X1 Soul Mini primeşte nota maximă, şi sunt încrezător ca în scurt timp va deveni un best-buy, mai ales la preţul de aproape 1,100 RON.

Felicitări Allview!

5 stele

About Andrei A.