Wolfenstein: The New Order review - GameNation

wolfenstein_the_new_order_art.0_cinema_640.0[1]
Jun
06

Wolfenstein: The New Order review

              wolf_id_type_black[1]

 

               Wolfenstein: TNO este unul din puţinele shootere care nu se îneacă la malul ultimului nivel. Nu degenerează într-un QTE de 5 minute, nu te blochează într-un vehicul, nu îţi dă turelă să vînezi pixeli. Este un shooter prea deştept pentru aşa ceva.

               În ultimele zile ale celui de-al Doilea Război Mondial, o bucată de şrapnel îl transformă pe William „B.J.” Blazkovicz într-o legumă. Pentru cel mai mare vînător de nazişti, următorii 15 ani se scurg în cîteva minute. Germania cucereşte lumea – şi luna. Venus este următoarea ţintă. Africa şi Europa sunt unite de un pod peste Gibraltar, o bombă atomică distruge New York-ul. Este o lume desprinsă din Philip K. Dick. Din nefericire pentru nazişti, într-un sanatoriu din fosta Polonie, B.J. îşi revine în simţiri…   ulf¦ân2            Primul foc tras cu un pistol din 1960 este un şoc. Se simte imediat diferenţa dintre el şi pistolul pe care adineaori îl foloseam în 1946. Ştiinţa nazistă a creat instrumente mai precise, mai eficiente, mai puternice. Rareori un shooter spune atît de multe de la primul click.ulf¦ân3             În TNO, pedigree-ul id Software este evident: de la cel mai mic pistol la mitraliera cu ataşament RPG, armele sunt extrem de satisfăcătoare. Mediul destructibil, dezmembrările şi găleţile de sînge ajută din plin. Fiecare luptă este o plăcere, mai ales atunci cînd înşfaci o armă în fiecare mînă şi umpli tavanul de maţe naziste. Pe lîngă aceasta te poţi apleca şi contorsiona în toate direcţiile, cam la fel ca în Medal of Honor – mişcări binevenite şi în afara luptelor.

            Pentru un joc din seria Wolfenstein, TNO are însă surprinzător de puţine împuşcături. Ritmul este mai degrabă asemănător cu Riddick (cu care are în comun mulţi developeri, pe vremuri angajaţi la Starbreeze) şi Metro. În special aura lui Riddick este omniprezentă, de la cuţitele lui B.J. la interfaţă şi pacing.

            Rar se întîmplă să petreci mai mult de 15 minute făcînd acelaşi lucru. Luptele sunt separate de stealth, puzzle-uri, explorare şi foarte multe cutscenes. Majoritatea nivelurilor sunt îndeajuns de mari ca să acomodeze mai multe stiluri de joc – ultraviolenţă, stealth şi orice între ele. Prima oară cînd treci prin campanie, este o experienţă grozavă: niciodată nu ştii ce urmează. Scenariile sunt foarte variate – asediul într-un castel, evadarea dintr-un lagăr, deturnarea unui submarin şi aşa mai departe.

            Această abordare are şi neajunsuri. Rejucabilitatea suferă, în ciuda unor moduri şi setări care alterează experienţa (de exemplu, o alegere făcută în prolog schimbă oarecum povestea). Nu este prea amuzant să rejoci toate secţiunile fără acţiune atunci cînd tot ce îţi doreşti este să te bucuri de acele arme excelente. Salvări manuale sau un meniu de alegere a scenariilor de luptă (precum cel adăugat de un patch în Rage) ar fi binevenite în TNO.ulf¦ân4

            Totuşi, campania este distractivă şi foarte lungă în comparaţie cu majoritatea shooterelor moderne. Mi-a luat 13.5 ore să o termin pe dificultate medie. Cu puţin efort, am descoperit cam jumătate din secrete – aur, scrisori, compartimente ascunse etc. Am fost plăcut surprins de documentele şi articolele din ziare presărate prin joc. Nu sunt doar nişte texte plictisitoare într-un meniu, ci arată exact ca nişte scrisori sau articole decupate, cu tot cu poze, scrise în diverse limbi. Pare cam ciudat că Fuhrerul e menţionat doar de vreo două ori, dar cine are chef să citească se va bucura de detaliile unui univers alternativ interesant.

            Cumva, MachineGames l-au transformat pe B.J. într-un personaj interesant. Monologurile sale sunt în egală măsură amuzante şi inteligente, oarecum asemănătoare cu cele ale lui Max Payne. Povestea este o continuare directă a lui Return to Castle Wolfenstein şi Wolfenstein 2009, însă abandonează aproape orice referire la ştiinţele oculte. Unele personaje din jocurile precedente sunt prezente şi aici. Deathshead, arhitectul centenar al tehnologiei naziste, este un inamic excelent – elegant, amuzant, lipsit de scrupule şi familiar celor care au jucat titlurile precedente. Multe dialoguri sunt în germană sau poloneză, nu în engleză stîlcită ca în atîtea alte jocuri. Actorii, în special cei care îi joacă pe Frau Engel şi Bubi, sunt fantastici iar animaţiile sunt pline de personalitate şi mici detalii naturale.

            Există şi mici scăpări – unele personaje sunt nişte clişee care ies în evidenţă tocmai pentru că restul sunt atît de reuşite. Din nefericire, tot ce ţine de ocult, pe vremuri punctul forte al seriei, este destul de slab realizat. Oricît de bine regizate sunt cutscene-urile, tranziţiile dintre niveluri mi se par foarte abrupte.

            Noul Wolfenstein rulează pe acelaşi motor grafic ca Rage şi are aceleaşi probleme cu încărcarea texturilor. Pe un SSD şi cu destulă memorie video, procesul durează doar o fracţiune de secundă dar pentru unii poate fi enervant. Avantajul acestui motor este că suportă o varietate imensă a texturilor, însă cu cît mai mare este varietatea cu atît creşte şi spaţiul ocupat pe disc. Wolfenstein cîntăreşte vreo 50 GB iar calitatea texturilor este destul de suspectă. Personal prefer să mai văd şi astfel de jocuri, pline de imagini unice, pe lîngă toate celelalte construite din piese prefabricate. Efectele speciale sunt mult superioare celor din Rage iar mediul destructibil creează oportunităţi interesante în timpul luptelor.ulf¦ân1

            Cu sunetul, TNO stă mai prost. Mixajul este nereuşit, aşa că unele dialoguri şi efecte sonore se pierd în cacofonie. Subtitrările sunt obligatorii. Situaţia nu este la fel de rea ca în Thief – aici măcar te poţi baza pe sunet în stealth. Soundtrack-ul, în mare parte electronic, sună chiar original. Unele piese clasice (de exemplu House of the Rising Sun) sunt compuse şi cîntate în germană în acest univers.

            Per ansamblu, mi-e greu să cred că cineva se poate declara nemulţumit de noul Wolfenstein. Este un pachet excelent – o campanie lungă şi variată, poveste şi personaje bune (mai ales pentru un shooter), level design cum greu se mai găseşte, gameplay excelent şi un aspect vizual unic. The New Order combină cele mai bune calităţi ale jocurilor id Software şi ale vechiului Starbreeze. Este cu uşurinţă unul din cele mai bune shootere din ultimii 5 ani.

DA FINAL

About Vlad B.